Cabinet psihologie Constanța

  • Luni - Vineri 08:00 - 21:00 I Sâmbătă: 09:00 - 14:00
  • Str. Frunzelor, nr. 24, Constanța.

Psiho-nutritie, echilibru pentru minte și corp

Psiho-nutritie, echilibru pentru minte și corp.

Ce este psiho-nutriția?

Psiho-nutriția studiază legătura dintre ceea ce mâncăm și felul în care ne simțim. Alimentele influențează creierul, emoțiile și energia noastră zilnică, iar comunicarea intestin-creier joacă un rol uriaș în starea mentală.

Percepția despre mâncare, alegerile alimentare și relația noastră cu corpul sunt puternic influențate de gânduri, emoții, obiceiuri, marketing și experiențe trecute. De aceea, pentru a schimba modul în care mâncăm, trebuie mai întâi să înțelegem comportamentul uman și ce stă în spatele motivației noastre.

Pe scurt: psihonutriția ajută la crearea unei relații sănătoase cu mâncarea, cu corpul și cu noi înșine.

Psiho-nutriția se recomandă atunci când:
-ai o relație tensionată sau dezordonată cu mâncarea
-mănânci pe fond de stres, anxietate sau emoții intense
-ai fluctuații mari de greutate și diete repetate
-îți este greu să menții un stil alimentar echilibrat
-ai o imagine corporală scăzută sau dificultăți legate de stima de sine
-vrei să înțelegi de ce ai anumite pofte sau comportamente alimentare
-te confrunți cu mâncat compulsiv sau restricții alimentare extreme
-ai tulburări digestive influențate de stres (axă intestin-creier)
-ai nevoie de sprijin emoțional în schimbarea obiceiurilor
-vrei o relație mai sănătoasă cu corpul tău și cu mâncarea etc.

Îți sunt alături în fiecare pas spre o relație mai blândă cu mâncarea și cu tine. Dacă simți că e momentul pentru schimbare, te aștept cu drag să lucrăm împreună.