[Un tânăr de 21 de ani spune că părinții lui ar trebui să-l întrețină, pentru că el nu a ales să vină pe lume, ci ei l-au obligat: „Eu m-am născut fără consimțământul meu și de aceea părinții mei sunt obligați să mă întrețină. Pentru că, dacă eu nu am cerut să mă nasc, de ce acum o să mă oblige să muncesc? Dacă eu nu voiam.”] Sursă. Intern.
Acest tânăr vorbește, de fapt, despre o lume care îl sperie. Despre presiunea de „a reuși” într-o lume în care mulți adulți abia mai respiră. Despre anxietatea unui viitor care pare deja prea greu. A cere părinților să continue să-l întrețină poate fi o exprimare a dorinței de a prelungi siguranța copilăriei.
La 21 de ani, creierul (mai ales cortexul prefrontal, responsabil de planificare, asumarea responsabilității și autocontrol) încă se dezvoltă. Este o vârstă la care mulți tineri se confruntă cu dileme existențiale: „De ce trebuie să muncesc?”, „Ce vreau eu cu adevărat?”. Refuzul de a munci poate fi o formă de protest existențial, o criză de sens, întâlnită des la tinerii care încă nu-și găsesc locul.
Din punct de vedere cognitiv, ceea ce face tânărul se numește „externalizarea responsabilității”: în loc să-și asume controlul asupra vieții, dă vina pe factorii externi (părinți, societate). E un mecanism defensiv care îl protejează temporar de anxietatea și presiunea maturizării.
La nivel emoțional, poate fi vorba și de o întârziere în dezvoltarea autonomiei personale. Unii tineri amână asumarea responsabilităților, mai ales dacă au fost hiperprotejați sau nu au fost încurajați să ia decizii pe cont propriu. Atenție părinți!
Când cineva refuză să intre în „lumea adulților”, inseamnă că încă nu știe cum. Replica „nu am cerut să mă nasc” este un strigăt: „Învățați-mă să fiu adult, dar fără să mă judecăți ”.
P. S. Hiperprotecția pornește din iubire, dar îl poate lăsa pe copil fără busolă când vine momentul să fie adult. Când părinții fac totul în locul lui, tânărul ajunge să pășească în lume ca și cum ar avea “aripile legate” – un fel de handicap emoțional creat fără intenție. Autonomia se construiește cu limite clare, responsabilități, de când copilul este mic.
Iuliana Fülas psiholog clinician, psihoterapeut integrativ.