Copiii talentați sunt cei mai ușor de pierdut. Nu pentru că nu ar străluci, nu pentru că nu sunt talentați.Ci pentru că, în unele școli, încă există profesori care ii discriminează – aleg să-i vadă doar pe “copiii lor”. Cei pe care ii meditează. Cei care plătesc.
Și atunci se întâmplă ceva nedrept și dureros:
Copilul talentat la vioară devine „prea sensibil”, doar pentru că se meditează la alt profesor.
Copilul bun la română devine „incomod”.
Copilul creativ devine “neimportant”.Fix acești copii care strălucesc natural, ajung sa fie respinși, nevăzuți, nevalidați.
Ce se întâmplă, psihologic, cu un copil respins de profesor?
-începe să creadă că talentul lui e doar o iluzie;
-învață că efortul lui nu contează, că e inutil;
-se simte mic;
-stima de sine scade;
-dezvoltă un perfecționism anxios;
-într-un final își pierde curajul, apoi motivația, apoi întra în depresie, apoi se automutilează – ca o pedeapsă.
Din păcate, școala nu întotdeauna îi motivează pe acești copii, ci le frânge aripile.Și asta nu ar trebui să se întâmple niciunui copil.Talentul lui nu se stinge, ci încrederea. Iar un copil care nu mai crede în el… doare cel mai tare.
Un profesor poate ridica un copil sau îl poate frânge. Iar copiii buni și talentați nu se pierd pentru că sunt slabi. Se pierd pentru că nu sunt văzuți.
O recomandare pentru profesori: un “te văd”, poate schimba întreg parcursul unui copil!